Opera Class Ensembles

Clasa de operă este o disciplină de studiu, care are ansambluri reprezentative ale universității noastre, începuturile sale situându-se în anii 1960. Cu aceste ansambluri au lucrat, pe parcursul deceniilor, în calitate de titulari sau ca invitați, artiști de referință, între care dirijorii Anatol Chisadji, Eugen Lazăr, Antal Rónai, János Selmeczi, Béla Hary, Imre Mokos, Constantin Daminescu, Tudor Jarda, Ion Iancu, Petre Sbârcea, Gheorghe Victor Dumănescu, regizorii Ilie Balea, Alexandru Szinberger, Ion Budoiu, Viorel Gomboșiu, Ionel Pantea, Alexandru Fărcaș, Emil Strugaru.

Condus (1990-2007) de baritonul Alexandru Fărcaș, rectorul din acea perioadă, ansamblul Clasei de operă a avut o activitate deosebit de intensă. Aceasta a fost continuată de mai multe ansambluri, conduse de regizoarele Anca Mihuț și Ina Hudea, adăugându-li-se astăzi o nouă generație de regizori formați tot la ANMGD, reprezentată de Mihaela Bogdan și Tiberius Simu.

Titluri de referință, mai ales din creația lui Gluck, Mozart, Donizetti, Rossini sau Puccini, au fost prezentate în sute de spectacole, integrate uneori în edițiile Festivalurilor MozartViva Vox sau ale Festivalului Operelor Independente (Iași).

Ansamblurile Clasei de operă și-au asumat și prezentarea unor opere românești, cum ar fi, în perioada recentă, câteva titluri inspirate din dramaturgia lui Eugen Ionesco, respectiv, Caragiale:

  • Cântăreața cheală de Dan Voiculescu (premieră absolută, 1994, regia de Alexandru Fărcaș)
  • Jacques sau supunerea de Radu Bacalu (premieră absolută, 1994, regia de Alexandru Fărcaș)
  • O noapte furtunoasă de Paul Constantinescu (2003, regia de Ina Hudea)
  • Lecția de Șerban Marcu (premieră absolută, 2004, regia de Anca Mihuț).

Clasa de operă clujeană a format artiști care s-au validat pe marile scene lirice ale lumii (Staatsoper Viena, Opéra Bastille Paris, Metropolitan Opera New York, concursul Operalia ș. a.), precum, în ultimii ani, sopranele Teodora Gheorghiu, Brigitta Kele, Tatiana Lisnic, Anita Hartig, Luiza Fatyol, Adela Zaharia, tenorul Ștefan Pop, baritonul Marian Pop, bașii George Petean și Adrian Sâmpetrean.

Unele spectacole ale ansamblurilor Clasei de operă au fost înregistrate și difuzate pe canalele Televiziunii naționale.

   CS I dr.habil. Elena-Maria Șorban
   Lect.univ.dr. Ioana Baalbaki