Anul acesta Asociația Arcadia Quartet va lansa cea de-a patra ediție a atelierului de muzică de cameră intitulat Arcadia CHAMBER MUSIC CLASSES – 2024 (ACMC). Atelierul se va desfășura în perioada 6-18 august la Cluj și cuprinde atât cursuri de măiestrie, cât și o serie de concerte camerale. Scopul explicit al atelierului este de a oferi tinerelor generații de muzicieni oportunitatea de a-și dezvolta relația cu instrumentul, limbajul muzical și colegii muzicieni și de a oferi iubitorilor de muzică clasică experiențe de calitate prin concertele de muzică de cameră.
ACMC este găzduit de membrii Cvartetului Arcadia (Ana Török și Răsvan Dumitru – vioară, Traian Boală – violă și Zsolt Török – violoncel), care sunt responsabili de conducerea cursurilor de măiestrie. Iată mărturiile lor cu privire la importanța muzicii:
„Muzica, la modul general, constituie o hrană spirituală indispensabilă care nu are substitut sub nicio altă formă. Muzica este o formă de exprimare care va merge incontestabil de fiecare dată mai presus de cuvinte, și care ne oferă, pe lângă plăcerea senzorială, foarte multe alte daruri: ne ține uniți, ne menține empatici unii față de alții, ne induce trăiri din cele mai subtile și ne poate purta pe cele mai înalte culmi ale existenței la nivel spiritual. Ne ajută să devenim mai buni unii cu alții, mai toleranți, mai iubitori, mai umani.”
Ediția din acest an va aduce câteva noutăți și un program bogat destinat nu numai tinerilor muzicieni participanți la atelier, ci și publicului larg. Colaborarea cu muzicologul Tatiana Oltean continuă, căreia i se va alătura în acest an muzicologul Hilda Iacob, ambele urmând să țină prelegeri captivante. Ca noutate pentru ediția din acest an, muzicienii care participă la cursul de măiestrie vor avea acces și la un atelier de redactare pentru portofoliul artistic și la o ședință foto. Având în vedere că Arcadia consideră o prioritate importantă ca muzicienii pasionați de muzica de cameră să înceapă să își dezvolte cunoștințele muzicale cât mai devreme posibil, organizatorii sunt încântați că anul acesta au reușit să ofere posibilitatea ansamblurilor de vârstă școlară de a participa la cursurile de măiestrie.
Arcadia CHAMBER MUSIC CLASSES va fi deschis în mod tradițional cu concertul Cvartetului Arcadia pe 6 august, urmat de un concert pe 9 august, organizat în colaborare cu seria de concerte de vară KlausenMusik, cu participarea cvartetelor Glissando și Quadrivium. Pe 14 august va avea loc concertul susținut de cvartetul Apollon Musagète, invitați ai atelierului, câștigători ai ediției 2008 a Concursului Internațional de Muzică ARD și discipoli ai Dr. Johannes Meissl, profesor de muzică de cameră și director adjunct al Institutului Joseph Haydn pentru Muzică de Cameră de la Universitatea la Muzică și Arte Dramatice din Viena. În data de 16 august va avea loc concertul celor de la Resonance Quartet, bursierii ACMC din acest an, în parteneriat cu Librăria IDEA. Seria de evenimente se va încheia pe 17 și 18 august cu concerte ale ansamblurilor participante la atelier.
Organizatorii sunt încântați că un total de 5 ansambluri camerale și un ansamblu junior s-au înscris la cursurile de măiestrie din acest an. Iar cel mai remarcabil ansamblu de anul trecut, cvartetul Resonance, a revenit la cursul de măiestrie în calitate de câștigător al bursei ACMC. Diversitatea și calitatea evenimentului sunt atestate de faptul că anul acesta concertele vor avea loc în mai multe spații, și anume Sala Auditorium Maximum a Colegiului Academic, Biserica Piaristă și Casa Libertății Religioase. Atelierele sunt găzduite și în acest an de către Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima”.
Concertele sunt deschise publicului, iar intrarea este liberă. Este posibilă și participarea în mod pasiv la cursuri, iar cei interesați sunt rugați să se înregistreze în fiecare zi la info point (holul Studioului de concerte, Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima”).
ACMC este organizat de Asociația Arcadia Quartet. Proiect cultural co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional (AFCN). Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.
Partenerii acestui eveniment sunt Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima”, Filarmonica de Stat „Transilvania”, Centrul Național de Artă „Tinerimea Română”, KlausenMusik, Librăria IDEA, Casa Libertății Religioase, având ca sponsori SECPRAL, TPA Group, Batista bebelușului, EUFONIA Music Store, și parteneri media Radio România Muzical, Radio România Cultural, TVR Cluj, Radio Cluj, Radio Agnus, Zile și Nopți, Szabadság, Bookhub.ro, Cluj.com, I Like Cluj, Cluj4Ever.
CALENDAR
Arcadia Chamber Music Classes 2024
atelier și concerte de muzică de cameră
6-18 august 2024
Cluj-Napoca
6 august 2024
Colegiul Academic, Sala Auditorium Maximum
18:00 Concert de deschidere: Cvartetul Arcadia
Ana Török, vioară; Răsvan Dumitru, vioară; Traian Boală, violă; Zsolt Török, violoncel
În program lucrări de Cornel Țăranu, Joseph Haydn, Doina Rotaru, Felix Mendelssohn-Bartholdy
Concert realizat în parteneriat cu Centrul Național de Artă „Tinerimea Română” și Filarmonica de Stat „Transilvania”
7-10 august 2024
Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima”
Cursuri de măiestrie de muzică de cameră susținute de membrii cvartetului Arcadia
9 august 2024
Biserica Piaristă
19:00 ACMC x KlausenMusik: Glissando Quartet + Quadrivium Quartet
Glissando: David Modiga, vioară; Thais Rusu, vioară; Marta Lăpuște, violă; Darius Clamba, violoncel
Quadrivium: Alexandru-Sebastian Erhan, vioară; Sára Tompa, vioară; Matei Petruș, violă; Gergő Maksay, violoncel (Hochschule für Musik und Tanz, Köln)
În program lucrări de Aleksandr Borodin și Edvard Grieg
Concert realizat în parteneriat cu Asociația Muzica Sacra Cluj, în cadrul stagiunii concertelor de vară KlausenMusik 2024
12-13 august 2024
Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima”
10:00-12:45 Cursuri de măiestrie de muzică de cameră susținute de membrii cvartetului Arcadia
15:00 ACMC Sharp: prelegeri susținute de muzicologi
14 august 2024
Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima”, Sala Studio
10:00-13:30 ACMC Open: repetiție deschisă și q&a cu Cvartetul Arcadia
Colegiul Academic, Sala Auditorium Maximum
18:00 Concertul cvartetului invitat: Apollon Musagète Quartet
Paweł Zalejski, vioară; Bartosz Zachłod, vioară; Piotr Szumieł, violă; Piotr Skweres, violoncel
În program lucrări de Wolfgang Amadeus Mozart, Anton Webern, Antonín Dvořák
Concert realizat în parteneriat cu Filarmonica de Stat „Transilvania”
15-16 august 2024
Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima”
10:00-12:45 Cursuri de măiestrie de muzică de cameră susținute de membrii cvartetului Arcadia
16 august 2024
Casa Libertății Religioase
19:00 ACMC x IDEA: Resonance Quartet (bursierii ACMC 2024)
În program lucrări de Leoš Janáček și Franz Schubert
Concert realizat în parteneriat cu Librăria IDEA și Casa Libertății Religioase
17 august 2024
Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima”, Sala Studio
18:00 Concertul studenților participanți 1
18 august 2024
Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima”, Sala Studio
18:00 Concertul studenților participanți 2