Cristian Bence-Muk – Lecturi care m-au format

𝐂𝐞 𝐥𝐞𝐜𝐭𝐮𝐫𝐢 𝐯-𝐚𝐮 𝐢𝐧𝐟𝐥𝐮𝐞𝐧𝐭̦𝐚𝐭 𝐜𝐞𝐥 𝐦𝐚𝐢 𝐦𝐮𝐥𝐭, 𝐯-𝐚𝐮 𝐢𝐦𝐩𝐫𝐞𝐬𝐢𝐨𝐧𝐚𝐭 𝐬𝐚𝐮 𝐦𝐨𝐝𝐞𝐥𝐚𝐭?

La această întrebare este dificil de răspuns sau este complicat de răspuns scurt, prin doar câteva titluri. Cărțile ne însoțesc pe tot parcursul vieții noastre, din copilărie și până la vârsta senectuții și fiecare lectură are vârsta și vremea ei, chiar dacă se adresează acelorași persoane, nouă, dar în perioade diferite ale devenirii noastre continue. Nu-mi pot imagina copilăria claselor primare fără minunata și vizionara lume construită de 𝐉𝐮𝐥𝐞𝐬 𝐕𝐞𝐫𝐧𝐞 în seria celor peste 40 de romane traduse și publicate în limba română, fără aventurile captivante, care au colorat viu ampla frescă a istoriei Franței din seria de romane aparținând lui 𝐀𝐥𝐞𝐱𝐚𝐧𝐝𝐫𝐞 𝐃𝐮𝐦𝐚𝐬 sau 𝐌𝐢𝐜𝐡𝐞𝐥 𝐙𝐞́𝐯𝐚𝐜𝐨, ori goana prin preria nord-americană alături de Winnetou și Old Shatterhand din romanele lui 𝐊𝐚𝐫𝐥 𝐌𝐚𝐲. Cum ar mai fi arătat lumea imaginară a copilăriei mele fără 𝐂𝐞𝐢 𝐭𝐫𝐞𝐢 𝐦𝐮s𝐜𝐡𝐞𝐭𝐚𝐫𝐢, 𝐂𝐨𝐧𝐭𝐞𝐥𝐞 𝐝𝐞 𝐌𝐨𝐧𝐭𝐞 𝐂𝐫𝐢𝐬𝐭𝐨, 𝐈𝐧𝐬𝐮𝐥𝐚 𝐦𝐢𝐬𝐭𝐞𝐫𝐢𝐨𝐚𝐬𝐚̆, 𝟐𝟎.𝟎𝟎𝟎 𝐝𝐞 𝐥𝐞𝐠𝐡𝐞 𝐬𝐮𝐛 𝐦𝐚̆𝐫𝐢, 𝐃𝐨𝐢 𝐚𝐧𝐢 𝐝𝐞 𝐯𝐚𝐜𝐚𝐧𝐭̦𝐚̆ sau 𝐂𝐨𝐩𝐢𝐢𝐢 𝐜𝐚̆𝐩𝐢𝐭𝐚𝐧𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐆𝐫𝐚𝐧𝐭?

Iar apoi, în ciclul gimnazial, ce alt exemplu mai desăvârșit de puritate sufletească poate exista dacă nu 𝐃𝐚𝐯𝐢𝐝 𝐂𝐨𝐩𝐩𝐞𝐫𝐟𝐢𝐞𝐥𝐝 și, de fapt, majoritatea romanelor lui 𝐂𝐡𝐚𝐫𝐥𝐞𝐬 𝐃𝐢𝐜𝐤𝐞𝐧𝐬? Cum s-ar fi modelat adolescența fără forța acaparatoare din 𝐔𝐧 𝐯𝐞𝐚𝐜 𝐝𝐞 𝐬𝐢𝐧𝐠𝐮𝐫𝐚̆𝐭𝐚𝐭𝐞 al lui 𝐆𝐚𝐛𝐫𝐢𝐞𝐥 𝐆𝐚𝐫𝐜𝐢𝐚 𝐌𝐚́𝐫𝐪𝐮𝐞𝐳 sau 𝐂𝐞𝐥 𝐦𝐚𝐢 𝐢𝐮𝐛𝐢𝐭 𝐝𝐢𝐧𝐭𝐫𝐞 𝐩𝐚̆𝐦𝐚̂𝐧𝐭𝐞𝐧𝐢 al lui 𝐌𝐚𝐫𝐢𝐧 𝐏𝐫𝐞𝐝𝐚, cărți după care nu mai poți citi nimic o anumită perioadă de timp, deoarece ești secat de puteri și copleșit de forța artistică demiurgică a acestor autori? Cum să nu-l însoțești pe Raskolnikov, imaginat de 𝐃𝐨𝐬𝐭𝐨𝐢𝐞𝐯𝐬𝐤𝐢 în parcursul său cathartic din 𝐂𝐫𝐢𝐦𝐚̆ 𝐬̦𝐢 𝐩𝐞𝐝𝐞𝐚𝐩𝐬𝐚̆, iar, mult mai târziu (în cazul meu), să te lași absorbit de tensiunea psihologică uluitoare din 𝐅𝐫𝐚𝐭̦𝐢𝐢 𝐊𝐚𝐫𝐚𝐦𝐚𝐳𝐨𝐯?

Sau, în alte momente, de relaxare, cum să nu te lași fascinat de misterul creat și „rezolvat” atât de surprinzător și elegant în cărțile lui 𝐒𝐢𝐫 𝐀𝐫𝐭𝐡𝐮𝐫 𝐂𝐨𝐧𝐚𝐧 𝐃𝐨𝐲𝐥𝐞, 𝐀𝐠𝐚𝐭𝐡𝐚 𝐂𝐡𝐫𝐢𝐬𝐭𝐢𝐞 𝐬𝐚𝐮 (𝐚 𝐧𝐨𝐚𝐬𝐭𝐫𝐚̆) 𝐑𝐨𝐝𝐢𝐜𝐚 𝐎𝐣𝐨𝐠-𝐁𝐫𝐚𝐬̦𝐨𝐯𝐞𝐚𝐧𝐮? Cum să nu te lași sedus de frumusețea relatării faptelor istorice și a urzelilor politice din romanele lui 𝐕𝐢𝐧𝐭𝐢𝐥𝐚̆ 𝐂𝐨𝐫𝐛𝐮𝐥, 𝐂𝐚̆𝐝𝐞𝐫𝐞𝐚 𝐂𝐨𝐧𝐬𝐭𝐚𝐧𝐭𝐢𝐧𝐨𝐩𝐨𝐥𝐮𝐥𝐮𝐢 sau neterminatul (din păcate) 𝐔𝐫𝐚𝐠𝐚𝐧 𝐝𝐞𝐚𝐬𝐮𝐩𝐫𝐚 𝐄𝐮𝐫𝐨𝐩𝐞𝐢?

Cum ar arăta oare universul meu spiritual și valoric actual fără 𝐐𝐮𝐨 𝐕𝐚𝐝𝐢𝐬 𝐚𝐥 𝐥𝐮𝐢 𝐇𝐞𝐧𝐫𝐲𝐤 𝐒𝐢𝐞𝐧𝐤𝐢𝐞𝐰𝐢𝐜𝐳, cărțile lui 𝐑𝐢𝐜𝐡𝐚𝐫𝐝 𝐖𝐮𝐫𝐦𝐛𝐫𝐚𝐧𝐝, 𝐁𝐞𝐧𝐞𝐝𝐢𝐜𝐭 𝐚𝐥 𝐗𝐕𝐈-𝐥𝐞𝐚, 𝐒𝐢𝐥𝐯𝐚𝐧𝐨 𝐅𝐚𝐮𝐬𝐭𝐢, 𝐀𝐧𝐝𝐫𝐞𝐢 𝐏𝐥𝐞𝐬̦𝐮, 𝐉𝐚𝐫𝐨𝐬𝐥𝐚𝐯 𝐏𝐞𝐥𝐢𝐤𝐚𝐧 𝐬𝐚𝐮 𝐟𝐚̆𝐫𝐚̆ 𝐌𝐞𝐝𝐢𝐭𝐚𝐭̦𝐢𝐢𝐥𝐞 𝐥𝐮𝐢 𝐌𝐚𝐫𝐜𝐮𝐬 𝐀𝐮𝐫𝐞𝐥𝐢𝐮𝐬?

Dar oare cum aș mai putea evada din realitatea prozaică în lumi imaginare, din când în când, fără să fi parcurs impresionanta și nemuritoarea saga 𝐃𝐮𝐧𝐞 a lui 𝐅𝐫𝐚𝐧𝐤 𝐇𝐞𝐫𝐛𝐞𝐫𝐭 (cu legendara planeta Arrakis, izvorâtă, probabil, cel puțin etimologic, dacă nu chiar și peisagistic, din deșertul irakian), fără 𝐅𝐮𝐧𝐝𝐚𝐭̦𝐢𝐚 și psihoistoria lui 𝐈𝐬𝐚𝐚𝐜 𝐀𝐬𝐢𝐦𝐨𝐯 ori fără abordarea cu tentă exhaustivă și fără precedent a evoluției întregului Univers, imaginată de 𝐋𝐢𝐮 𝐂𝐢𝐱𝐢𝐧 în monumentala și îndrăzneața sa trilogie, 𝐀𝐦𝐢𝐧𝐭𝐢𝐫𝐢 𝐝𝐢𝐧 𝐭𝐫𝐞𝐜𝐮𝐭𝐮𝐥 𝐓𝐞𝐫𝐫𝐞𝐢?

Cum să mă raportez la peisajul literar românesc al celei de-a doua jumătăți a secolului trecut fără umorul, candoarea și profunzimea lui 𝐌𝐚𝐫𝐢𝐧 𝐒𝐨𝐫𝐞𝐬𝐜𝐮 ori fără forța telurică a lui 𝐍𝐢𝐜𝐡𝐢𝐭𝐚 𝐒𝐭𝐚̆𝐧𝐞𝐬𝐜𝐮? Cum să nu te bucuri de întregul tezaur literar românesc, de la 𝐌𝐢𝐡𝐚𝐢 𝐄𝐦𝐢𝐧𝐞𝐬𝐜𝐮 și până la 𝐀𝐧𝐚 𝐁𝐥𝐚𝐧𝐝𝐢𝐚𝐧𝐚 sau 𝐌𝐢𝐫𝐜𝐞𝐚 𝐂𝐚̆𝐫𝐭𝐚̆𝐫𝐞𝐬𝐜𝐮? Dar, pe de altă parte, cum poți ignora „febra 𝐅𝐞𝐫𝐫𝐚𝐧𝐭𝐞”, a autoarei napoletane învăluită în mister, care în pofida succesului planetar al romanelor sale nu a fost văzută de nimeni și trăiește într-un secret și mister de nepătruns? Cum să nu te lași atras în terifianta lume imaginară a lui 𝐒𝐭𝐞𝐩𝐡𝐞𝐧 𝐊𝐢𝐧𝐠 (din 𝐂𝐢𝐦𝐢𝐭𝐢𝐫𝐮𝐥 𝐚𝐧𝐢𝐦𝐚𝐥𝐞𝐥𝐨𝐫, de exemplu), cum să nu admiri și să nu înveți din erudiția și sensibilitatea unui 𝐓𝐡𝐨𝐦𝐚𝐬 𝐒𝐜𝐡𝐥𝐞𝐬𝐬𝐞𝐫 (în 𝐎𝐜𝐡𝐢𝐢 𝐌𝐨𝐧𝐞𝐢) sau să urmărești hipnotic firul psihologico-patologic în 𝐕𝐞𝐠𝐞𝐭𝐚𝐫𝐢𝐚𝐧𝐚 lui 𝐇𝐚𝐧 𝐊𝐚𝐧𝐠? Ce poate fi mai surprinzător și reconfortant dacă nu talentul literar, de moșternire otomană, al lui 𝐎𝐫𝐡𝐚𝐧 𝐏𝐚𝐦𝐮𝐤 (cu al său celebru 𝐌𝐚̆ 𝐧𝐮𝐦𝐞𝐬𝐜 𝐑𝐨𝐬̦𝐮) sau manifestările șocante, cu obsesii sexuale exacerbate, împletite cu violență, dar de un incontestabil geniu și vervă literară din povestirile și romanele lui 𝐑𝐨𝐛𝐞𝐫𝐭𝐨 𝐁𝐨𝐥𝐚𝐧̃𝐨 (impresionantul 𝟐𝟔𝟔𝟔, de exemplu) și atât de multe altele?

𝐂𝐞 𝐫𝐨𝐥 𝐚𝐮 𝐚𝐯𝐮𝐭 𝐬̦𝐢 𝐚𝐮 𝐥𝐞𝐜𝐭𝐮𝐫𝐚 𝐬̦𝐢 𝐜𝐚̆𝐫𝐭̦𝐢𝐥𝐞 𝐢̂𝐧 𝐝𝐞𝐯𝐞𝐧𝐢𝐫𝐞𝐚 𝐝𝐮𝐦𝐧𝐞𝐚𝐯𝐨𝐚𝐬𝐭𝐫𝐚̆ 𝐜𝐚 𝐚𝐫𝐭𝐢𝐬𝐭, 𝐦𝐮𝐳𝐢𝐜𝐢𝐚𝐧 𝐬̦𝐢 𝐨𝐦?

După cum am anticipat din schița mea de răspuns la întrebarea dvs. anterioară, universul meu spiritual ar fi cu totul altul fără cărțile care m-au format (și care mă formează în continuu), unul mult mai gol, nelocuit, arid și fără viață, poate că nu ar exista deloc. Ca artist și muzician, cu atât mai mult te hrănești din lumea uluitoare a cărților și nu poți crea fără surse de inspirație externe, fără să te deschizi și înspre manifestările din celelalte arte.

𝐌𝐚𝐞𝐬𝐭𝐫𝐮𝐥 𝐂𝐨𝐫𝐧𝐞𝐥 𝐓̦𝐚̆𝐫𝐚𝐧𝐮 afirma într-un interviu televizat, cândva în primul deceniu al secolului XXI, că nu cunoaște niciun mare compozitor al secolului XX, care să nu fi fost și un mare om de cultură, tocmai pentru că seva creației artistice este una 𝐢𝐧𝐭𝐞𝐫𝐝𝐢𝐬𝐜𝐢𝐩𝐥𝐢𝐧𝐚𝐫𝐚̆ și are neapărată nevoie să transceadă diferitele arte și manifestări artistice de geniu ale spiritualității umane din toate timpurile.

Concret, în cazul creației mele muzicale, deseori apelez la un suport literar, ca pretext în realizarea unei piese, fie că este o piesă care are la bază un libret sau un text literar rostit sau vocalizat, fie că este o muzică intrumentală programatică sau doar inspirată din atmosfera unei lecturi. Pe lângă lucrările de inspirație biblică (oratoriul Apocalipsa, piesa camerală Psalmi ș.a.), corurile și liedurile mele au apelat la versuri de 𝐆. 𝐂𝐨𝐬̦𝐛𝐮𝐜, 𝐀. 𝐌𝐚𝐜𝐞𝐝𝐨𝐧𝐬𝐤𝐢, 𝐋. 𝐁𝐥𝐚𝐠𝐚, 𝐒𝐟. 𝐅𝐫𝐚𝐧𝐜𝐢𝐬𝐜 𝐝𝐞 𝐀𝐬𝐬𝐢𝐬𝐢 𝐬𝐚𝐮 𝐂𝐢𝐩𝐫𝐢𝐚𝐧 𝐍𝐢𝐜𝐤𝐞𝐥 (un poet român devean, care, din păcate, ne-a părăsit mult prea curând). De asemenea, am scris lucrări instrumentale inspirate din romanele lui 𝐔𝐦𝐛𝐞𝐫𝐭𝐨 𝐄𝐜𝐨, unul dintre autorii mei preferați (ca de pildă Sepulcralis Labyrinthus pentru trombon și pian), o piesă concertantă pentru violă și ansamblu (Song for the children of men) inspirată de romanul manifest 𝐍𝐨𝐚𝐩𝐭𝐞𝐚 al lui 𝐄𝐥𝐥𝐢𝐞 𝐖𝐢𝐞𝐬𝐞𝐥 (prima mărturie scrisă și extrem de tulburătoare a infernului antisemit imaginat și, din păcate, materializat de oroarea nazistă din timpul celui de-al Doilea Război Mondial) sau un balet după piesa de teatru omonimă a lui 𝐋𝐮𝐜𝐢𝐚𝐧 𝐁𝐥𝐚𝐠𝐚, Tulburarea apelor, alături de piese pentru copii inspirate din 𝐌𝐢𝐜𝐮𝐥 𝐏𝐫𝐢𝐧𝐭̦ al lui 𝐀𝐧𝐭𝐨𝐢𝐧𝐞 𝐝𝐞 𝐒𝐚𝐢𝐧𝐭-𝐄𝐱𝐮𝐩𝐞́𝐫𝐲 sau chiar din haiku-uri japoneze, etc.

Cred că artistul, compozitorul, trebuie să fie în permanență deschis înspre a recepta sensibilul din lumea înconjurătoare sau din artă și tocmai de aceea, pentru a configura un univers artistic convingător și vast, trebuie să-și mobileze în permanență spațiul cultural interior sau, mai bine zis, să exploreze neîncetat acest „open-world” (ca să folosesc o sintagmă din lumea jocurilor video) magnific, copleșitor și nesfârșit al sensibilității și spiritualității umane, iar lectura și cărțile sunt tocmai portalul prin care se poate ajunge pe acest tărâm al Țării Făgăduinței.